ro Un accident rutier s-a petrecut la Șiria, județul Arad, soldat cu trei victime.
În urma impactului, una dintre persoane a rămas blocată într-unul dintre autoturisme și a fost extrasă de pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria.
Toate cele trei victime au fost preluate de echipajele medicale.
În urma evaluării, două dintre acestea au fost transportate la spital, iar cea de-a treia a refuzat transportul, fiind conștientă și stabilă.
Intervenție rapidă a pompierilor și echipajelor medicale Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD, dintre care una cu echipaj de terapie intensivă mobilă.
Citește articolul complet pe Arad Expres
Deschide articolul →