În Săvârșin, a fost oficializată o colaborare între Parohia ortodoxă și Fundația Regală pentru Patrimoniu și Dezvoltare, prin semnarea unui protocol cu Cambridge Centre Timișoara – Arad.
Protocolul face parte din primul modul de activități pentru tineri, care include cursuri de limba engleză online și testare gratuită de nivel. Participanții vor fi repartizați în grupe mici, formate din 6-9 cursanți, pentru a asigura o interacțiune eficientă și feedback constant din partea lectorilor.
Citește și: Tribunalul din Köln a decis că un bărbat poate păstra un Audi A3 cumpărat cu 25.000 de euro
Pentru tinerii cu resurse financiare mai reduse sau cu dificultăți în accesul la internet și calculator, se va pune la dispoziție logistica necesară pentru a urma cursurile în spațiul Fundației Regale pentru Patrimoniu și Dezvoltare.
Reprezentanta Cambridge Centre Timișoara – Arad a exprimat recunoștință pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a contribui la dezvoltarea tinerilor din comunitate, menționând că proiectul este unul valoros și frumos pentru elevi.
Conform Aradon.ro
