Două tinere din județul Arad au câștigat premii la ediția din 2026 a concursului național de frumusețe Top Model Divine, desfășurat la Târgu Jiu.
Evenimentul a reunit 35 de concurenți din mai multe zone ale țării, împărțiți pe categorii de vârstă, care au participat la trei probe de podium: Casual, White Divine și Red Carpet. În cadrul serii, au fost prezentări de modă realizate de designeri precum Christian Buza, Carmen Roată, Denisa Căpușan și A&L Luxury Dresses. De asemenea, a avut loc un moment artistic susținut de trupa Khaos.
Citește și: Tribunalul din Köln a decis că un bărbat poate păstra un Audi A3 cumpărat cu 25.000 de euro
La eveniment au fost invitați membri ai juriului precum Cătălin Botezatu, în calitate de președinte, Ioana Dorohoi, Nancy Abbas, Adina Temereancă și Carmen Roată. În urma concursului, două modele din Arad au urcat pe podium și au primit premii: Săcui Sonia Maria, 14 ani, din Macea, a fost desemnată Miss Elegance în categoria 14–15 ani, iar Faur Elissa Ananda, 13 ani, din Arad, a obținut locul III în categoria 8–13 ani.
Prima ediție a evenimentului a avut ca scop promovarea modei, eleganței și a noii generații de modele, fiind organizată sub sloganul: „Be Seen. Be Divine.”
Conform Aradon.ro
