Un proiect de energie solară din județul Arad va deveni cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană, dacă va fi finalizat conform planurilor. Dama Solar, cu o capacitate instalată de 1.044 MW, se construiește pe o suprafață de aproximativ 1.000 de hectare, în comunelor Grăniceri și Pilu.
Investiția totală depășește 520 de milioane de euro și este susținută de un consorțiu format din 14 instituții financiare, printre care se numără Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, IFC și divizia de investiții a Băncii Mondiale. Finanțarea totală se ridică la 561 de milioane de euro.
Citește și: Wizz Air își mută zborurile de la Timișoara la Arad între 2–22 noiembrie
Impactul și planurile proiectului Dama Solar
Proiectul prevede ca parcul să producă anual aproximativ 1.800 GWh de energie electrică, echivalentul a circa 36% din totalul de energie solară produs în România în 2025. În prezent, cel mai mare parc fotovoltaic din UE are o capacitate de aproximativ 650 MW și ocupă circa 500 de hectare.
Conform calendarului, finalizarea construcției este prevăzută pentru septembrie 2028, iar producția comercială va începe în septembrie 2030. Parcul va fi conectat la infrastructura energetică din zona de frontieră cu Ungaria, consolidând rolul județului Arad în dezvoltarea energiei regenerabile în Europa de Sud-Est.
De asemenea, Transelectrica va achiziționa energia produsă de o capacitate de 520 MW, pe o perioadă de 15 ani, la un preț fix, ceea ce asigură o parte din veniturile proiectului. Dacă va fi realizat, Dama Solar va intra în topul celor mai mari proiecte de energie solară din Europa.
