ARAD. Radu Drăgan s-a stins din viață duminică, după ce i s-ar fi făcut rău. În ciuda intervenției echipajelor medicale, acesta nu a mai putut fi salvat.
În anul 2020, fostul arhitect-șef al Aradului s-a retras din activitate, având o experiență vastă în cadrul Primăriei Municipiului Arad. Din 1994, a fost responsabil cu conducerea Serviciului de Urbanism și Construcții, iar în 2008 a devenit arhitect-șef, funcție pe care a exercitat-o până la pensionare.
Mesaj de condoleanțe din partea primarului
Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, a exprimat un mesaj de condoleanțe, evidențiind legătura de prietenie care a durat mai bine de trei decenii. „Radu Drăgan, fostul arhitect-șef al Aradului, ne-a părăsit! Aradul pierde o persoană care a avut un impact semnificativ asupra imaginii orașului nostru. Iar eu, personal, pierd un prieten de valoare, cunoscut de mai bine de 30 de ani! Transmit cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în liniște!”, a afirmat edilul.
